Fii și tu ajutorul lui Moș Crăciun

Am încheiat lista evenimentelor de anul trecut, cu unul foarte drag nouă, un eveniment dedicat copiilor cu dizabilități din orașul nostru și nu numai. Împreună cu Asociația Persoanelor cu Dizabilități ”Gavriil” am încercat să promovăm calitățile copiilor cu dizabilități, să învățăm cum să îi acceptăm, iubim și respectăm. A fost o întâlnire emoționantă de ambele părți, din care am învățat atât de multe lucruri bune despre iubire, empatie și acceptare, de la cei mai minunați copii pe care i-am întâlnit.

Lăsam aceste rânduri aici, dar și filmulețul evenimentului, din dorința de a spune ”DA”, pe viitor, la invitația noastră la astfel de momente, menite să ne ajute să ne dezvoltăm ca oameni, să-i înțelegem pe cei aflați în suferință și să nu uităm să apreciem mai mult ce avem.

Revenind la ziua cu pricina, pentru noi a fost o zi specială, care nu va fi prea ușor uitată. În sala de sport a orașului nostru au răsunat cântece minunate, râsetele copiilor prezenți și a fost o atmosferă de sărbătoare, cu dans și multă voie bună.

Cei aproximativ 200 de copii prezenți, părinții și voluntarii evenimentului au meritele unui eveniment reușit, în care scopul a fost atins; copiii s-au distrat, au fost activi la ateliere și ne-au încântat cu un program artistic desăvârșit, cu multe zâmbete și voie bună.

Nu des poți vedea atâtea îmbrățisări, voie bună și fețe prietenoase la un eveniment, sau poate mai bine spus, la o întâlnire între noi prieteni.

Ce am învățat noi de aici? Că autismul nu este o boală și nici o dizabilitate, este doar o abilitate diferită a celor mai sensibili, frumoși și talentați copii pe care i-am cunoscut.

Acceptarea și posibilitatea unei vieți normale a acestor copii minunați stă în puterea noastră. Vă așteptăm la următorul eveniment în număr cât mai mare, avem nevoie de aceste întâlniri speciale în viața noastră.

Trimite

 
Sari la conținut