Ajutor de înmormântare

Ajutorul pentru înmormântare se acordă în următoarele situații:

  • doar dacă persoana decedată a avut domiciliul pe raza orașului Pantelimon și nu a realizat venituri până în momentul decesului sau/și nu figura ca asigurat în sistemul asigurărilor sociale de stat, urmașii neputând beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituții.a) Cine poate beneficia?
  • Ajutorul se acordă unei singure persoane care poate fi după caz soţul sau soţia supravieţuitoare, copilul sau părintele, tutorele, curatorul sau moştenitorul în condiţiile dreptului comun, sau în lipsa acestuia, persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile cu înmormântarea.
  • Ajutorul se acordă susținătorilor legali, doar în situația în care aceștia nu au beneficiat de ajutor de deces din partea altor instituții sau, în lipsa reprezentanților legai oricărei persoane care a asigurat serviciile funerare fără a beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituții, cu condiția prezentării documentelor justificative în original care să ateste cheltuielile de înmormântare efectuate cu această ocazie.
  • Ajutorul se poate acorda și persoanei cu domiciliul în altă localitate, care a asigurat serviciile funerare, cu condiția ca defunctul/a să fi avut domiciliul în orașul Pantelimon la data decesului.b) De ce poate beneficia?
  • Ajutor financiar, reprezentând o parte din cheltuielile cu înmormântarea.c) Acte necesare:
  • cerere;
  • actul de identitate al solicitantului;
  • certificatul de deces;
  • acte de stare civilă ale solicitantului din care să rezulte relaţia de rudenie cu decedatul sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore sau curator;
  • dovezi privind suportarea cheltuielilor cu înmormântarea.
 
Sari la conținut